Draga prietene, Mă bucur să fi fost prezent la scoaterea “în lume” a proaspătului volum “Două lacrimi de cer”.
…încă din prima clipă a luat contact cu “viaţa”
…a învăţat primii paşi cu teamă şi emoţie…
…văzând că drumurile sunt mult prea “aglomerate” a mărit pasul
…la un moment dat cineva a dorit “s-o cunoască” -
…aştepta într-un colţ mai “ferit de ochiul lumii” cu încântare şi speranţă
…prezentările s-au făcut în mare grabă…fiecare fiind prins “într-o cursă” din care nu se putea opri – …momentul ce s-a crezut”înflăcărat” s-a stins încet –lăsând loc unei blânde tristeţi “ce se va mai întâmpla?!”
…paşii se îndepărtau tot mai mult…
…nimeni nu vedea spaima cuibărită în ochii candizi ce s-au lovit “violent” de o “lumină străină” –
…a urmat aşteptarea! >>>>>

Primesc prin curier o carte care îmi poartă semnătura. Este tipărită în excelente condiţii grafice de editura RAO. Se numeşte “Destrămări multicolore”. Nu pentru a promova un “produs editorial” ci doar pentru “a da seamă” - pentru a folosi o înţeleaptă expresie românească - cititorului de motivele ce m-au determinat a strânge în volum reflecţii făcute în faţa hârtiei pe parcursul câtorva ani, reiau în rândurile mai jos unele consideraţii din nota autorului, cu care se deschide cartea: Textele cuprinse între coperţile acesteia reprezintă o selecţie a unor articole apărute în intervalul noiembrie 2004 - 3 noiembrie 2006 în cotidianul “Cronica Română”. La această ultimă dată a fost publicat textul De bello valacho, sive methamorphoses novissimae; cu el se încheie capitolul din volum intitulat Dacia (In)Felix. A fost înscris în sumar nu deoarece marchează momentul - sau motivaţia probabilă - “ruperii filmului” cu patronatul unei publicaţii în jurul căreia s-au regrupat între 2005-2006, cu nemijlocitul concurs al subsemnatului, care probabil putea găsi un spaţiu de comunicare mai interesant pentru a-şi distribui credibilitatea, o serie de personalităţi ştiinţifice, culturale şi în acelaşi timp şi ale vieţii publice. Cultura politică, talentul, capacitatea de convingere şi buna credinţă a majorităţii acestora, conjugate cu munca tot mai serioasă a unei redacţii mult subdimensionată, formată prevalent din tineri talentaţi (şi certăreţi pe măsura vârstei), stimulaţi de perspectiva de a lucra (în fine) într-un cadru civilizat, favorabil îmbogăţirii experienţei profesional-umane, şi-au dat mâna în a atribui numitului ziar, în ciuda modestiei tirajului său, rolul de “emiţător” de opinii demne de a fi luate în consideraţie de un număr în treptată creştere (lentă dar creştere) de cititori şi de acea parte a “clasei politice” care preferând a gândi cu propriul cap părea a fi sensibilă la “profitul” intelectual derivat din confruntarea cu gândirea unor interlocutori obiectivi şi bine instruiţi. Ultimul articol tipărit în coloanele ziarului numit l-am repropus cititorului deoarece mi se pare că se referă la o situaţie simptomatică pentru o altă “grupare” de pe scena politică românească: aceea care nu se aude decât pe sine şi care ar distruge tot ceea ce este contrar ideii proprii despre sine. O situaţie definită, în esenţă, de incapacitatea unor lideri fără o istorie politică personală convingătoare - sau cu o istorie politică personală în parte inventată, în parte improvizată din necesităţi practice - de a reflecta cu sinceritate, temeinic, în spirit autocritic, asupra propriilor acţiuni. Unele dintre ele, nu puţine, s-au dovedit a fi, la scurt timp după ce au fost “comise”, dezastruoase pentru evoluţiile pe termen scurt şi mediu - pentru a nu mai vorbi de cele pe termen lung - ale economiei şi vieţii sociale ale României. În ciuda evidenţelor, ele însă au fost revendicate cu orgoliu de cei ce le-au promovat. Spiritul autocritic nu a fost şi se pare că nu va deveni foarte curând o caracteristică dominantă a comportării oamenilor politici din România, o ţară în care social-democraţia, ideologie agregatoare în jurul căreia se desfăşoară farsa bătăliei politice actuale, nu va putea nicicând să funcţioneze - regret că trebuie să o spun - precum a funcţionat timp de peste o jumătate de secol în Suedia.>>>>>>

..În aceste vremuri tulburi, Cuvântul – mi-a fost “Leagăn şi vatră”, aşa cum este “zicerea” poetului Florentin Maftei. Poezia – …cânt de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte…
…zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire… …aurul agonisit cu migală în frunzele ce nu ştiu a-şi striga neputinţa… …floarea de colţ – zămislită din inima adâncă şi durerea tăinuită a muntelui… …floare – promisă cerului – şi iubirii fără de pată. Poezia este cea care mă ajută să evadez din “sclavia” voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe “ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv – de lut!

Dumnezeu mi-a dăruit un “talant “… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să “strălucească în plină lumină “! Cuvântul – m-a chemat! O adevărată amforă – din care am băut – mereu… mereu mai însetată de noi înţelesuri.

Mă aflam la o răscruce: “Quo vadis ?!”Prăpăstiile adulmecau clipa rătăcirii – şi, deodată, în faţa ochilor, un “duh” mi se-arată, şoptindu-mi ca o “muzică dumnezee”:
– “Ia-mă de mână cu încredere! Păşeşte fără teamă”. Şi, destul de timid… am păşit! Drumul n-a fost uşor! Plin de obstacole şi capcane… Dar D-zeu nu m-a lăsat singură. A adus în calea-mi zbuciumată un ” OM” de o valoare fără seamăn: Misu Borser .. regretatul şi nepreţuitul prieten, căruia i-am dedicat cel de-al treilea-lea volum de poeme – “Două lacrimi de cer”. Mi-a purtat paşii prin “hăţişul cuvântului” cu grijă, cu răbdare, dăruire şi iubire.
– “Ai citit: «Cum am devenit scriitor» de Panait Istrati?» Dar sublima operă a lui Holderlin – «Hyperion»?…”
– “Sincer! Nu…”
– “Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui>>>>>

“Toata viata am strans cu atentie amanuntele realitatii in care am trait, ca si cum as fi fost mereu constienta ca trebuie sa le povestesc. Imi amintesc de intamplari de la o varsta la care nu stiam sa scriu si imi impuneam sa nu le uit. Existau in mintea mea, si mai exista inca, intrebari care ma asteapta sa intru in varsta intelepciunii ca sa pot sa am raspuns. Nu cred in lucruri predestinate, dar intr-o inclinatie, intr-o obsesie, o pasiune care se naste odata cu tine si nu te paraseste pana la moarte. Lumea vazuta cu ochii mei a avut o alta culoare decat aceea vazuta de altii”. >>>>>

SCRIITORUL TELEORMĂNEAN, MIHAIL TĂNASE CU O NOUĂ APARIŢIE EDITORIALĂ
La editura „SEDAN” din Cluj-Napoca a ieşit de sub tipar zilele trecute un nou volum de versuri al scriitorului Teleormănean, Mihail Tănase.
Intitulat „Culorile singurătăţii”, volumul (al paisprezecelea al acestui autor), vine, aşa cum ne-a obişnuit în anotimpul cu cele mai „sensibile culori”: toamna.
Cu referire la acest volum în coperta a IV a scriitorul şi criticul literar Bogdan I. Pascu notează următoarele:
„In hăţişul înspinat al singurătăţii inima poetului sângeră ca o privighetoare rănită. Dinspre universul poetic însingurat al lui Mihail Tănase se aude vuietul monoton al şenilelor timpului îngânat cu armoniile angelice şi triste ale iubirii neâmpărtăşite. Iar întreg acest univers palpită sub lumina solitarului Luceafăr ca o inimă înspnată de privighetoare”…
În cele 52 de pagini găsim poeme de o sensibilitate profundă: Avea în priviri/ adâncimi de abis/ ca un vis sfânt/ într-o noapte de mai./ Un colţ de cer/ sufletul meu, o acoperea cu/ iubire… (Culorile singurătăţii) >>>>>>

Va transmit ,si anunt, recenta mea carte tradusa in limba ucraineana de scriitorul maramuresean de expresie ucraineana Paul Romaniuc si care este in curs de aparitie la Editura LIMES din Cluj-Napoca. Volumul beneficiaza de o prefata semnata de traducator (Paul Romaniuc) si de o postfata semnat de catre d.l Vasile KUHTA, secretar al Uniunii Scriitorilor din Ucraina.

“Polemos” ( ed. Aletheia , 2007 ) adauga la bibliografia lui Corneliu Florea nu doar un titlu ci si o recapitulare necesara si semnificativa, de fapt un bilant de etapa ce era obligatoriu. Memorialistica din perioade anterioare ca si una sau doua culegeri de articole de ziar cu insemnatate de “document de epoca” sunt astazi titluri de raft de biblioteca desi o intoarcere la ele va fi posibila oricand.

N-aş fi scris niciodată o asemenea pagină. Am acum două motive, o carte recent citită a autorului VASILE ERNU, NĂSCUT ÎN URSS şi îndemnul repetat al scriitorului Gheorghe Iova căruia îi povestisem întâmplarea..
-Gata , poiehli, rosti Radu emoţionat şi îl ciupi uşor pe Dorel Vişan care stătea lângă el. În câteva minute, s-a adus micul dejun, şi nelipsitul ceai de pe toate liniile Aeroflot.
Pe scaunul celălalt u okoşki(ferestruică) stătea un străin, un grec, cum aveau să afle mai târziu.
Radu luă un pacheţel pe care scria salt rupse hârtia şi îl răsfiră în ceai. Dorel chinuia de zor un cubuleţ dintr-un pachet pe care scria suger deasupra ceştii cu ceai fierbinte. Grecul se uita când la Radu, când la Dorel şi izbucni în râs. Dorel se apleacă uşor către urechea lui Radu şi spune disperat: Am pus sare în ceai. >>>>>continuarea aici>>>>>

Cum aş putea să ajung la cât mai mulţi cititori, căci pentru ei scriu? Care autor nu şi-a pus măcar o dată această întrebare. Un răspuns ar fi – prin traduceri. Nicio limbă străină nu este de neluat în seamă, dacă un autor vrea să ajungă la cât mai multă lume. Greu de crezut că străinii vor fi cei care vor veni să ne traducă. Nu ne rămâne decât să ne ducem noi prin traducerile noastre către lumea largă. Deci, în spinarea bietului autor mai cade o sarcină – aceea de a se zbate pentru traducerea operei sale, folosindu-şi uneori propriile-i resurse, căci o traducere organizată şi sistematică a literaturii române este încă în stadiul de vis care abia se trezeşte şi înaintează cu paşi mici. Aşadar, să scriem dar să ne şi traducem. Doar astfel putem ieşi din anonimat, din ceea ce unii au numit ,,provincializare”. Intrând într-un circuit mai larg, prin traducere, vom constata că nu suntem cu nimic mai prejos decât alţii care circulă nestingheriţi, popularizaţi zgomotos în întreaga lume. Eu am poeme traduse în limbile engleză, franceză, albaneză şi, recent, în maghiară. Flacăra nevăzută/ Láthatatlan Láng este o antologie lirică bilingvă română-maghiară, tălmăcirea în limba lui Petofi, a lui Ady Endre fiind semnată de >>>>>Victoria Milescu>>>>>

Editura”Cuget Romanesc” a publicat cartea mea , Scrisoare pastorală,vol. II (286 pagini). Cartea cuprinde „scrisorile” cu numerele 41- 80, pe care enoriasii le-aţi primit în anii trecuţi. Reunite într-o carte, ele formează un adevărat univers, o adevărată cronică(istorie) a parohiei noastre şi nu numai. Ce mare lucru ar fi dacă am găsi azi o astfel de carte scrisă în urmă cu câteva sute de ani. Poate aşa va fi aceasta, când noi vom fi doar amintiri sau poate nici atât. Prin ea vor trăi satele noastre şi Dumneavoastră cei de aici şi cei de departe, care, într-un fel sau altul, aţi avut legătură cu parohia noastră în ultimii doi ani. In ea se conturează imaginea unor creştini adevăraţi, care se străduiesc, după puterile lor, să menţină în satul lor o „casă” a lui Dumnezeu cât mai curată şi împodobită, care se străduiesc să facă şi în sufletele lor sălaş lui Dumnezeu. Numeroase fotografii sunt incluse în carte. >>Alexandru Stanciulescu-Barda >>

Drum spre şi prin Paris
În prima jumătate a acestui an, la „Freamatul Publishing House” din Florida mi-a apărut cea de a 25-a carte: „Voievozi” ai României.
Bunul meu prieten, scriitorul Ion Andreiţă, s-a încumetat să scrie prefaţa volumului, dându-i titlul Un voievod al cuvântului despre unii „voievozi” ai României:
Scriitorul-aviator Aurel David riscă un “zbor de încercare” spre a aduce veşti incognito dintr-un peisaj social-politic care, deşi ademenitor (şi ademenind) nu se lasă uşor desconspirat. Dacă ar fi să-l văd pe aviator în ipostază terestră nu mi-l pot închipui decât ca pe un Harap Alb dând iama (după alt fel de salăţi) prin grădina ursului ori prin curţile acelui împărat cu fată rea de muscă, dar cu…albine pe obraz.
Temerară întreprindere!
Însuşi titlul cărţii - “Voievozi ai României” - constituie un act de curaj, chiar dacă apelează la salvatoarele ghilimele, care pot trimite în mai multe direcţii, lărgind sfera noţiunii. >>>>>Aurel David>>>>>

De aproape 20 de ani – spune profesorul Dan Brudaşcu –, de la căderea Cortinei de Fier poezia românească este în aceeaşi situaţie. Cu alte cuvinte, eforturile de a traduce în engleză sînt rare şi inconsistente, ca de altfel şi în alte limbi străine de mare circulaţie. Sînt realmente rare şi ieşirile poeţilor în străinătate, iar festivalurile internaţionale sînt rezervate mai mult bucureştenilor.
Există, e drept, cîţiva poeţi cunoscuţi în lumea francofonă sau germanică, dar traducerile sînt realizate fie prin efortul autorilor, fie cărţi în ediţii bilingve, în tălmăciri mai mult sau mai puţin inspirate.
Un motiv în plus pentru ca efortul omului de cultură Dan Brudaşcu să se concentreze aspra selecţiei şi traducerii unor importanţi poeţi, prezenţi în viaţa literară din ultimii 35-40de ani. Conştient că este departe de o selecţie riguros valorică, autorul volumului: VOCI CONTEMPORANE ALE POEŢILOR ROMÂNI prezintă cititorului de limbă engleză o sumedenie de poeţi (185 la număr), din diferite generaţii şi de valori inegale. Scopul declarat al autorului este însă, să panorameze pentru cititorul familizarizat cu poezia de expresie engleză, cît mai multe voci din peisajul literaturii române contemporane. Nu putem să ştim dacă propunerea făcută în VOICES OF CONTEMPORARY ROMANIAN POETS ( Dan Brudaşcu, Ed. SEDAN, Cluj-Napoca, 2007 ) atinge orizontul de aşteptare al publicului de literatură străină. Prezenţe ca Adrian Popescu, Horea Bădescu, Toma George Maiorescu, Aurel Rău, Mircea Vaida –Voevod, Marin Sorescu sau Nichita Stănescu sînt puşi alături de >>>>> Radu Vida

La lista cartilor mele, v-as ruga sa treceti si ultima mea lucrare care vine in ajutorul celor ce iubesc si studiaza limba latina. Este vorba despre un “GHID DE CONVERSATIE ROMAN-LATIN” (editura “Libertas”, Ploiesti, 2007), premiera lexicografica absoluta in Romania, caci daca la noi existau (exista) multe ghiduri de conversatie roman-englez, roman-francez, roman-italian - ….spaniol, portughez, japonez, chinez, arab etc., noi - maretii “urmasi ai Romei” -, inca nu aveam un ghid de conversatie roman-latin, un gol ce trebuia umplut. Cartea acum exista, in sfarsit!…
CRISTIAN PETRU BALAN

In cadrul anului omagial Mircea Eliade, prozatorul australian de origine romana Octavian Sarbatoare a lansat in luna iulie in Deva la Editura Flori Spirituale, India puterilor magice Vol. 1. Volum omagial la aniversarea a 100 de ani de la nasterea lui Mircea Eliade.

“INDIA MISTERELOR”
Multe s-au scris şi spus despre misterioasele puteri pe care le-ar deţine unii oameni care aparţin sau se dedică tradiţiilor spirituale ale Indiei. În special disciplinele yoga şi tantra sunt creditate cu a conferi puteri magice, înzestrări personale de excepţie. Transmiterea orală a acestor idei, de-a lungul multor generaţii de oameni, a creat spirtualităţii indiene o aură de mister.
Volumele de faţă nu intenţionează de a ridica vălul şi a explica veridicitatea sau potenţialitatea acestor puteri, numite cel mai adesea siddhis sau vibhutis.
Autorul, care a trăit experienţa misterelor Indiei, intenţionează de a arăta în continuare partea tainică a tradiţiilor spirituale ale Indiei, printr-o abordare fantezistă a lor, ca literatură beletristică. Puterile supranormale există ca mister nu numai în spiritualitatea indiană, dar şi în alte tradiţii spirituale. Dar, aşa cum se va vedea din parcurgerea lecturii nuvelelor, bogăţia şi nuanţarea misterelor conferă Indiei un loc aparte. Există o varietate imensă de >>>>>>

ADRIAN BOTEZ, NU MAI RIDICAŢI DIN UMERI! – Editura Rafet, Rm. Sărat, 2007
Cartea de versuri, apărută ultima (în iulie, 2007), NU MAI RIDICAŢI DIN UMERI! - face, cumva, notă discordantă, faţă de volumele precedente de versuri ale lui Adrian Botez: Jurnal din marea temniţă interioară (Axa, Botoşani, 1998), Rog inorog (Salonul literar, Focşani, 1998), Povestea unui colecţionar de audienţe (Corgal Press, Bacău, 2003), Epopeea Atlantică (Corgal Press, Bacău, 2003), Eu, barbarul (Edit. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005), Crezuri creştine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh - perioada Borinage (tumorile artei), Edit. Casa Scriitorilor, Bacău, 2005 – în sensul că, dacă, până acum, poetul punea accent, predominant, pe latura intimistă a existenţei, sau pe filosofie şi esoterism – acum, el s-a hotărât să-şi iasă din fire! Să iasă din cameră şi să intre în AGORA! Măcar prin Cuvânt…
Cel care se va fi pretinzând “intelectual”, în lumea de azi, în România de azi - are cel puţin două interdicţii: 1- interdicţia de a fi nesimţitor, faţă de durerile Neamului şi lumii; 2-interdicţia de a se pretinde şi a se defini ca “liber cugetător”! Intelectualul care nu reiterează verbul coşbucian (“Sunt suflet în sufletul neamului meu/Şi-i cânt bucuria şi-amarul!”), cu reverberaţii, în acest veac/mileniu nou, către întreaga planetă, nu doar spre Neam (dar în primul rând spre Neam!!!) – şi care nu înţelege că doar soluţia cel puţin religioasă, dacă nu de-a dreptul cea DIN PISC (soteriologia creştină! – şi, cum se va vedea, în evoluţia spirituală ulterioară terestră: Duhul Comunitar Hristic-Ortodox!)) este şansa umanităţii terestre >>>>>Adrian Botez

Într-un interviu, poeta Iulia Olaru afirma: “trag ca un ocnaş la galeră” pentru că: “Orice femeie trebuie să-şi rezolve complexele şi angoasele până la vârsta de 35 de ani // aşa mi-am scris cărţile”(revista literară “Citadela”), şi întradevăr cele afirmate pot sta mărturie prin cele trei cărţi apărute pe parcursul celor trei ani: “Dar din dar”, (debut) editura “Solstiţiu”, Satu Mare, 2004, “Pe timp de tristeţe” , editura “Scriptoriom”, Baia Mare, 2005 şi “Din buzunarele crinolinei”, editat de aceiaşi editură băimăreană, 2006. După apariţia celor două op-uri am fost curios să văd ce mai poate scoate poeta “din buzunarele” sale “în faţa unei lumi agresive, prea puţin atentă la fragilitatea şi frumuseţea care dau sens lumii.”
ION BURNAR