Masa de lucru a prof. dr. Gh. Buzatu este o adevărată uzină de cărţi!

Stimate Domnule Profesor , pentru cititorii revistei on-line va rugam sa ne spuneti ce carti ati publicat recent si ce aveti pe masa de lucru :

Va multumesc pentru intrebare, la care va raspund cu placere:

1) Carti aparute in aceasta luna:

- Romanii din arhive, Bucuresti, Editura Mica Valahie, 2008 (in colaborare cu Stela si Gh. Acatrinei);

- Europa in balanta fortelor, 1919-1939, Bucuresti, Editura Mica Valahie, 2008 (in colaborare cu Marusia Cirstea)

- Academia Romana, Istoria Romanilor, vol. IX, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2008 (colaborare)

2) Carti in pregatire:

- Maresal I. Antonescu, Jurnal, II, 1942-1943, Iasi, Editura Demiurg, 2008

- Maresalul Antonescu, vol. III, Iasi, Demiurg, 2008-2009 (?)

. 1. Nu există comentarii.

Elena Buică „Atelier literar“

Scriu proza scurta. Mi se pare ca oamenii nu mai au ragazul necesar sa citeasca romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se intretaie si se unesc in finalul celui de al treilea volum. Oamenii inclina acum mai mult spre proza scurta, daca se poate din biblioteca de buzunar, sa poata citi, eventual, si in tramvai, cu subiecte din viata lor si care isi pastreaza savoarea autenticitatii. Putini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital si edificator. In afara de aceasta, nici eu nu am exercitiu indelungat al scrisului - am inceput sa scriu si sa public cand pasisem spre apusul vietii – si ca atare, nici multa vreme nu-mi sta inainte pentru a scrie romane la care sa lucrez cate 10 ani. Viata iti poate juca renghiuri neasteptate si n-ar fi exclus sa nu-mi ajunga timpul nici chiar pentru primul roman. >>>>

. 1. Nu există comentarii.

Pavel Panduru: „O carte despre Coriolan Buracu“

De ce această carte ?

Copil fiind, născut în satul Putna din Almăjul cărăşan, am crescut cu respectul pentru „popa Buracu”. Toţi şi peste tot se zicea: „aşa a spus popa Buracu”, „acest lucru este făcut de popa Buracu”, de către părinţi şi cei din jur. Elev în clasele gimnaziale la Prigor am avut bucuria să fiu coleg cu un descendent al familiei Buracu, azi inginerul Iacob Buracu şi un elev mai mare, inginerul Iosif Buracu, de la care am aflat mai multe detalii despre familia Buracu, părintele Buracu şi faptele sale. De la ei am primit câteva însemnări ale părintelui Buracu despre istoria Almăjului, care circulau în mare secret şi erau păstrate cu evlavie, în acei ani. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

Nastasia Maniu: „Câteva priviri indiscrete în spaţiul creaţiei mele. Fiţi bineveniţi!“

Iata un prilej fericit pe care revista UNIVERSUL CARTILOR il ofera autorilor, implicit mie, acela de a scoate in lumina lucruri tainice, de a se elibera de ganduri care tin de obicei de intimitatea creatiei. Dar, cum de multa vreme actul creatiei nu mai are secrete, ci a devenit el insusi un obiect si un subiect al scrisului, cine sa fie oare mai in masura sa vorbeasca despre ceea ce fac decat cei ce fac, cei ce savarsesc respectivul act? Desigur, am in vedere pe profesionistii scrisului, pe adevaratii scriitori, pentru ca nu toti “scarta, scarta pe hartie”, vorba lui Caragiale, pot fi innobilati cu titlul de scriitor, ci doar cei cu acte in regula, adica (virgula) cu certificat de nastere de la Cel de Sus si cu un domeniu nobiliar constituit din creatia, cartile lor, o opera facuta, nu contrafacuta. Dar sa revin la oile mele, adica la cartile pe care le-am publicat pana in prezent si la cele care urmeaza sa fie publicate de acum incolo, cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor Lui. >>>>

. 1. Nu există comentarii.

Cezarina Adamescu scrie o carte nouă - Întâlniri cruciale

Asa cum bine a spus fratele nostru întru cuget românesc, Poetul Grigore Vieru, Poesia a avut întotdeauna drept sfântă menire ”să încurajeze soarele să răsară si femeia să nască”. Am citat aceste cuvinte nu întâmplător. Ele-mi aduc aminte de salba de simtăminte care mi-au răscolit fiinta în acel crucial an 1989, când la grădina de vară a urbei noastre, ne-a fost dăruit de către Opera Română din Iasi, un neuitat spectacol intitulat ”Vin din Muntii Latiniei”, spectacol de cuget si simtire românească, în care cele două arte Poesia si Muzica s-au împletit în chipul cel mai armonios, atingând culmile desăvârsirii. Îl avea ca protagonist pe Grigore Vieru, fratele nostru de suflet si sânge, alături de Silvia si Anatol Chiriac, Iurii Sadovnic si Grupul Legenda. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

Dana Banu: „În atelierul meu“

În acest moment am pe masa de lucru 2 volume, “La capătul nopţii”(roman) şi “Scrisori pentru Mutti”(versuri). Romanul l-am început de puţină vreme, terminasem “Magda-Lena” şi semnele”(un volum la care am lucrat aproape 8 ani şi care urmează să apară în iarnă la o editură din Franţa) şi eram cumva descoperită, mă obişnuisem cu lucrul pe textul lui, mă obişnuisem cu scrisul la proza mea de zi cu zi iată de ce mi-a fost chiar uşor să încep acest al doilea roman. Nu mă voi grăbi să îl termin, pentru mine e mai important scrisul în sine nu momentul publicării. “Scrisori pentru Mutti” va fi o carte de poezie purtând atât de via mea amprentă nostalgică, nostalghia, cum îi spun eu, mă defineşte în poezie şi îmi dă, sper eu, un timbru personal. >>>>

. 1. Nu există comentarii.

Lansarea noii cărţi a lui Mihai Târnăveanu

Societatea de Lectură „Ioan Micu Klain” şi Centrul Cultural „Jacques Maritain”

LANSARE DE CARTE
În Aula Magna a Facultăţii de Teologie Blaj
MIHAI TÂRNĂVEANU „SE VĂD ÎNCĂ URMELE-N HOLDE”, versuri, Editura Anamarol,Bucuresti 2007.
«Mihai Târnăveanu este pseudonimul literar al lui Mihai C. Szilagy. I l-am propus într-o discuţie amicală, după lectura unor poezii şi l-a acceptat, onorându-l prin publicarea unor versuri sensibile în publicaţiile blăjene sau în alte reviste şi apoi în volumul de poezii cu un titlu atât de frumos „Grânoase gânduri din iubire”.

Născut în anul 1967 în Bucerdea Grânoasă, satul lui Ioan Maiorescu, şi satul văzut de Eminescu în popasul său blăjean din 1866 (şi Mihai C. Szilagy, susţine cred cu dreptate că tânărul poet s-a oprit în această localitate şi în semn de omagiere a cărturarului ardelean care aici îşi avea obârşia), după absolvirea Şcolii Generale în satul natal, urmează cursurile liceului teoretic „Iacob Mureşianu”, secţia mecanică, pe care îl absolvă în anul 1986. O vreme a lucrat la I.A.M.U. Blaj, apoi după un curs de calificare a devenit magazioner la C.F.R. Este student la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj, face parte din colectivul de redacţie al revistei Dialog sindical, la care colaborează aproape în fiecare număr. >>>>

. 1. Nu există comentarii.

Scriitorii despre cartea la care lucrează :Nicolae Rotaru , Ovidiu Oana , Florentin Smarandache

Nicolae Rotaru : Atelierul meu literar (pentru sezonul vară-toamnă) este unul efervescent şi cu afluenţi din varii izvoare. După ce am dat gata „Al şaselea simţ” (povestiri publicate în colecţia anuală de autor „Biblioteca Jandarmului”), abia aştept să-nceap vacanţa de vară ca să pot pregăti pentru tipar „Trilogia de duh” (a cincea a seriei de poeme filosofice, erotice şi ludice, după cele ale elementelor primordiale - lut, foc, aer, apă – care s-au născut la RAO), ca şi a şasea „Cartuşieră (siv), ce succede celor mov, gri, bej, roz, fov, constituită din muniţie publicistică (tablete, pamflete, portrete, însemnări, schiţe) pe care şi-a asumat-o Ed. Detectiv. În context, va fi foarte curând la dispoziţia cititorilor cartea de eseistică paideutică „Art – Management” scoasă la Ed. ANI şi, dacă vor mai rămâne resurse, volumul doi de memorialistică şi meditaţii cultural-ludice, adică „autointerviul” intitulat , cu 13 litere ca toate cele peste 75 de cărţi ale subsemnatului, „Cine, ce, când, cum.” >>>>

. 1. Nu există comentarii.

RECAPITULARI - Al. Florin Ţene: „Creaţia literară ca mod de viaţă“

Dând paginile înapoi din cartea vieţii mele,citesc rândurile îngălbenite de vreme ale amintirilor.Aveam 14 ani când am scris prima poezie din marele volum,la care încă lucrez,intitulat simtomatic Libertatea frumosului.De atunci tot scriu capitole după capitole,cărţi de poezie,proză,eseuri,critică.Aşa cum natura are oroare de vid,gândirea mea are oroare de inexprimare,de amorf şi dezechilibru.Numai aşa am înţeles ,mai târziu,apoftegma filosofului grec Constantin Tsatsos mai presus de orice,năzuinţa spre formă.

In acest con de lumină emanat de idée îmi scriu cărţile,fiindcă poezia există acolo unde obiectul nu este nici lucru,nici fenomen,nici eveniment,ci inefabila idée.Sunt un mare vizionar,nu îmi luaţi în derâdere lipsa de modestie,dar,acesta este adevărul,percepând faptul că marii poeţi sunt,înainte de toate ,mari vizionari.A materializea o idée într-un poem,înseamnă a da formă naturii.Înţelegând aceste fenomene îmi scriu poeziile pe care le voi aduna într-un volum.Incă nu i-am găsit titlu. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

UN ROMAN IN CAUTAREA UNUI EDITOR - Gheorghe Postelnicu: „Tânărul Veronel: teme şi personaje“

În romanul Tânărul Veronel, încă nepublicat, la care am lucrat patru ani, am pornit de la ideea că nu există teme importante şi teme derizorii, superpersonaje şi personaje minuscule. Ecranul vieţii este atât de larg, imprevizibil, dinamic, încât numai presiunea sub care trăiesc, mediul social şi istoric dau adevărata dimensiune personajelor şi întâmplărilor la care iau ele parte. Înainte de orice, sunt oameni, care au intuiţia propriului destin pe care eu, ca autor, încerc să le-o confirm. În acest fel călătoresc într-o lume necunoscută, fără să cunosc drumul întoarcerii. Mare lucru nu pot face, doar le domolesc moartea zilnică, le dau proteine şi sânge proaspăt şi ele îşi văd de treabă, deoarece sunt timpul: efemeride şi frunze care cad, pânza de păianjen şi puful păpădiei. Locuind în sufletul clipei, autorul şi eroii săi ascultă inima infinitului. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

Trei scriitori despre cartea la care lucrează :Dan Anghelescu , Ana Dobre si Ana Sarghie

Dan Anghelescu —Lucrez la un volum de poezie pe care-l intitulez (provizoriu!) Si atunci ar fi trebuit sa vorbesc. De asemenea ma preocupa o placheta de versuri bi-lingva şi o carte de eseuri despre poezie şi muzică.

Ana Dobre. Lucrez la monografia Miron Radu Paraschivescu. Cred c ii voi da si un subtitlu. Nu m-am decis incaasupra lui.Intentionez, de asemenea e editie revazuta si adaugita a cartii mele de eseuri Rinocerii si Don Quijote.

Ana Sarghie —Ideea ma insenineaza putin, in momentul de tensiune al corectarii viitoarei mele carti, care cred ca va avea titlul Intalnire pe calea undelor. Interviuri radiofonice despre scriitorii romani. Este varianta de titlu acceptata astazi, cand am ales la editura Technomedia din Sibiu si coperta viitoarei carti. >>>>

. 1. Nu există comentarii.

O CARTE IN PREGATIRE - Octavian Sărbătoare: „Mesagerii iubirii“

După apariţia anul trecut în Australia şi România a prozei romantice Iubire în India, dedicată omagial lui Mircea Eliade, la centenarul naşterii marelui scriitor, anul acesta continui tematica printr-un volum nou. Se numeşte Mesagerii iubirii: Ecouri la proza romantică IUBIRE ÎN INDIA. Titul sugerează pe drept ceea ce a urmat adoptării ideilor iubirii eterne de semantică indiană: cititorii încearcă să aplice dimensiunea sacrului iubirii la viaţa de zi cu zi. Temele realităţii metafizice revin în năzuinţa perfecţiunii în iubire. Sufletele îngemănate sunt prinse în căutarea perpetuă a perechii ideale, încercând să sacralizeze mediul obişnuit prin conştientizarea treptelor eternităţii iubirii. Volumul va cuprinde o colecţie de scrisori ca ecouri la cartea Iubire în India, într-o gamă vastă, de la relatările condiţionărilor în viaţa de familie, până la transcenderea profanului cotidial şi ascenderea către dimensiunea cosmică a unei viziuni vivifiante a iubirii. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

CARTI NOI - Virgil Razeşu: „Prin Vămile Vieţii“

După o viaţă împlinită, frumos trăită şi închinată semenilor, doctorul Virgil Răzeşu schimbă bisturiul pe condei şi oferă iubitorilor de lectură un roman inedit. Ignorând canoanele stricte ale genurilor literare (tendinţă a literaturii de pretutindeni), autorul porneşte de la mărturisirea că … nu urăşte şi nu invidiază pe nimeni. Crezul este aproape neverosimil pentru jungla tânără în care vieţuim, dar autorul ne convinge cu prisosinţă de crezul său. Fără să nege tenta autobiografică a romanului, ne declară că nu agreează scrierile autobiografice pentru că ele sunt pândite de riscul banalităţii („m-am născut …., tata era … am făcut şcoala …”) şi al subiectivismului, scriitorul reuşeşte să captiveze atenţia şi interesul lectorului care, chiar dacă începe prin a … „răsfoi” cartea, îşi primeşte pedeapsa şi nu o mai lăsa din mână până la ultima pagină, cu regretul că, totuşi, povestea aceea s-a terminat. >>>>

. carti noi. Nu există comentarii.

LABORATOR - Anca Negru: Cărţi şi proiecte

Scrisul este, pentru mine, calea unică de autodepăşire, „nevoinţa spre desăvârşire”, iar cartea, prin excelenţă, trebuie să dovedească şi să împărtăşească înclinaţia spre perfectibil, ascensiunea anevoioasă spre înalt cu paşi înainte şi cu paşi înapoi, ambele stadii fiind esenţiale în drumul plin de străduinţă şi rigori al scrierilor. Din imposibilitatea de a face o ierarhie calitativă a cărţilor încheiate, dar nepublicate încă, sau în pregătire sau doar a proiectelor, le voi descrie cronologic.

Prima carte ca proiect, scrisă împreună cu sora mea, Ioana Negru, se numeşte Murray Rothbard şi Şcoala economică austriacă. Ea conţine traducerea din engleză de Ioana Negru şi Anca Negru a celor mai importante eseuri pe praxeologie aparţinând lui Murray Rothbard, eseuri şi note de Ioana Negru, Stephen Parsons şi Anca Negru, toate cu referire la praxeologie şi metodologia Şcolii Austriece şi un studiu introductiv al Ioanei Negru cu prezentarea contextului istoric, filozofic şi economic ce a dus la publicarea eseurilor economistului Murray Rothbard. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

Elena Armenescu scrie o carte nouă - „Gânduri de utrenie“

În urmă cu două decenii călătoream cu tramvaiul prin Bucuresti. Intrucât aveam de parcurs un traseu mai lung, m-am străduit să-mi obţin un loc. Aveam o stare de apăsare, de tristete sporită de tot ceea ce vedeam de-a lungul străzilor care erau străbătute de linia de tramvai: multe gunoaie ridicate uneori în aer de vântul care bătea în rafale din când în când, case în paragină cu pereţii coşcoviţi, brazdaţi de crăpături ori chiar erau formate adevarate “insule” din cauza tencuielii căzute, lăsând să se vadă cărămizile dezgolite, case vechi de peste o sută de ani, cu acoperişuri din tablă ruginită, alternând cu altele mai bine întreţinute, tot vechi, cu o arhitectură admirabilă aparţinând – dupa forma stâlpilor – fie stilului doric, fie celui ionic. Cu siguranţă, în urmă cu un secol, adică atunci când casele acestea erau noi-nouţe, ofereau privirii o imagine încântatoare ceea ce a atras dupa sine şi calificativul atribuit oraşului: Micul Paris. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

CE URMEAZA SA APARA - Marin Toma: Antologia „Dor de dor“

În curând va apare volumul doi al Antologiei “Dor de Dor” (lirică, epică)o lucrare ce cuprinde 39 de poeti şi prozatori din mai toate regiunile ţării, aprecieri din partea multor personalităti ale culturii românesti cu prilejul a doi ani de aparitie luna de lună a revistei “Dor de Dor” (revistă de literatură pentru toate genurile şi vârstele care acum, în luna iulie implineşte patru ani de apariţie fără nici o intrerupere ori întârziere) şi de asemeni, lucrarea aflată in curs de apariti (fiind la corectura a II-a, mai cuprinde un număr important de corespondente care au fost păstrate şi vor vedea lumina tiparului. >>>>

. santier literar. Nu există comentarii.

Lansare de carte: Ileana Speranţa Baciu: „Aşteptând Salvatorul lumii în India“

În lăcaşul spiritual al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, reprezentat de şef serviciu Mihaela Sfârlea şi Carmen Letcan, Ileana Speranţa Baciu, directorul Editurii Flori Spirituale din Deva, alături de distinsul indianist profesorul Vasile Andru şi Lelia Popescu din cadrul Institutului de studii orientale, ne întâmpină cu pâine şi sare, obiceiul îndrăgit de români la primirea oaspeţilor dragi, veniţi acum să omagieze, conform tradiţiei hinduse, naşterea Zeului Rama, Zeului Soare, şi lansarea cărţii AŞTEPTÂND SALVATORUL LUMII ÎN INDIA a scriitorului australian de origine română Octavian Sărbătoare. Florile, fructele, dulciurile şi lumina lumânărilor au creat ambientul deja cunoscut unei evocări hinduse. Prezentându-vă mai multe evenimente, festivaluri, obiceiuri, tradiţii din peninsula indiană aş vrea să vă îmbogăţesc cunoaşterea cu sărbătorile care glorifică trăsăturile de caracter benefice unei dezvoltări armonioase ale omului. >>>>

. carti noi. Nu există comentarii.

Ioan Bozac: Despre cărţile mele

Am ocazia sa va prezint cele trei carti care mi-au aparut pana acum. Iata, deci, ce voiam sa stiti despreele : In octombrie 2004 a iesit “O alta lume – Amintiri din tinerete, si nu tocmai”, la editura Criterion Publishing, condusa de dl. Gabriel Stanescu – personalitate remarcabila intre intelectualii exilului romanesc. Domnia-sa m-a incurajat sa public cartea, in urma colaborarii mele la revista “Origini” (Romanian Roots), pe care o conduce. Totodata, mi-a facut onoarea de a fi prezent la lansare, precum si de a se referi favorabil la mine, intr-un interviu acordat Radio Renasterea (al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului). Lucrarea – inceputa in primavara lui 1989 in singuratatea din Petrova-Maramures, unde eram medic de circumscriptie – are doua parti. Prima – intitulata “Impresiile unui medic de tara” – contine descrieri ale unor locuri si situatii cu totul noi pt. mine. A doua – intitulata “Surghiunul” – este un fel de roman autobiografic, zugravind ce am trait la ruperea de orasul pe care nu-l parasisem decat in vacante in cei 28 de ani de pana atunci. >>>>

. carti noi. Nu există comentarii.