De ce această carte ?

Copil fiind, născut în satul Putna din Almăjul cărăşan, am crescut cu respectul pentru „popa Buracu”. Toţi şi peste tot se zicea: „aşa a spus popa Buracu”, „acest lucru este făcut de popa Buracu”, de către părinţi şi cei din jur. Elev în clasele gimnaziale la Prigor am avut bucuria să fiu coleg cu un descendent al familiei Buracu, azi inginerul Iacob Buracu şi un elev mai mare, inginerul Iosif Buracu, de la care am aflat mai multe detalii despre familia Buracu, părintele Buracu şi faptele sale. De la ei am primit câteva însemnări ale părintelui Buracu despre istoria Almăjului, care circulau în mare secret şi erau păstrate cu evlavie, în acei ani. >>>>

Asa cum bine a spus fratele nostru întru cuget românesc, Poetul Grigore Vieru, Poesia a avut întotdeauna drept sfântă menire ”să încurajeze soarele să răsară si femeia să nască”. Am citat aceste cuvinte nu întâmplător. Ele-mi aduc aminte de salba de simtăminte care mi-au răscolit fiinta în acel crucial an 1989, când la grădina de vară a urbei noastre, ne-a fost dăruit de către Opera Română din Iasi, un neuitat spectacol intitulat ”Vin din Muntii Latiniei”, spectacol de cuget si simtire românească, în care cele două arte Poesia si Muzica s-au împletit în chipul cel mai armonios, atingând culmile desăvârsirii. Îl avea ca protagonist pe Grigore Vieru, fratele nostru de suflet si sânge, alături de Silvia si Anatol Chiriac, Iurii Sadovnic si Grupul Legenda. >>>>

Dând paginile înapoi din cartea vieţii mele,citesc rândurile îngălbenite de vreme ale amintirilor.Aveam 14 ani când am scris prima poezie din marele volum,la care încă lucrez,intitulat simtomatic Libertatea frumosului.De atunci tot scriu capitole după capitole,cărţi de poezie,proză,eseuri,critică.Aşa cum natura are oroare de vid,gândirea mea are oroare de inexprimare,de amorf şi dezechilibru.Numai aşa am înţeles ,mai târziu,apoftegma filosofului grec Constantin Tsatsos mai presus de orice,năzuinţa spre formă.

In acest con de lumină emanat de idée îmi scriu cărţile,fiindcă poezia există acolo unde obiectul nu este nici lucru,nici fenomen,nici eveniment,ci inefabila idée.Sunt un mare vizionar,nu îmi luaţi în derâdere lipsa de modestie,dar,acesta este adevărul,percepând faptul că marii poeţi sunt,înainte de toate ,mari vizionari.A materializea o idée într-un poem,înseamnă a da formă naturii.Înţelegând aceste fenomene îmi scriu poeziile pe care le voi aduna într-un volum.Incă nu i-am găsit titlu. >>>>

În romanul Tânărul Veronel, încă nepublicat, la care am lucrat patru ani, am pornit de la ideea că nu există teme importante şi teme derizorii, superpersonaje şi personaje minuscule. Ecranul vieţii este atât de larg, imprevizibil, dinamic, încât numai presiunea sub care trăiesc, mediul social şi istoric dau adevărata dimensiune personajelor şi întâmplărilor la care iau ele parte. Înainte de orice, sunt oameni, care au intuiţia propriului destin pe care eu, ca autor, încerc să le-o confirm. În acest fel călătoresc într-o lume necunoscută, fără să cunosc drumul întoarcerii. Mare lucru nu pot face, doar le domolesc moartea zilnică, le dau proteine şi sânge proaspăt şi ele îşi văd de treabă, deoarece sunt timpul: efemeride şi frunze care cad, pânza de păianjen şi puful păpădiei. Locuind în sufletul clipei, autorul şi eroii săi ascultă inima infinitului. >>>>

După apariţia anul trecut în Australia şi România a prozei romantice Iubire în India, dedicată omagial lui Mircea Eliade, la centenarul naşterii marelui scriitor, anul acesta continui tematica printr-un volum nou. Se numeşte Mesagerii iubirii: Ecouri la proza romantică IUBIRE ÎN INDIA. Titul sugerează pe drept ceea ce a urmat adoptării ideilor iubirii eterne de semantică indiană: cititorii încearcă să aplice dimensiunea sacrului iubirii la viaţa de zi cu zi. Temele realităţii metafizice revin în năzuinţa perfecţiunii în iubire. Sufletele îngemănate sunt prinse în căutarea perpetuă a perechii ideale, încercând să sacralizeze mediul obişnuit prin conştientizarea treptelor eternităţii iubirii. Volumul va cuprinde o colecţie de scrisori ca ecouri la cartea Iubire în India, într-o gamă vastă, de la relatările condiţionărilor în viaţa de familie, până la transcenderea profanului cotidial şi ascenderea către dimensiunea cosmică a unei viziuni vivifiante a iubirii. >>>>

Scrisul este, pentru mine, calea unică de autodepăşire, „nevoinţa spre desăvârşire”, iar cartea, prin excelenţă, trebuie să dovedească şi să împărtăşească înclinaţia spre perfectibil, ascensiunea anevoioasă spre înalt cu paşi înainte şi cu paşi înapoi, ambele stadii fiind esenţiale în drumul plin de străduinţă şi rigori al scrierilor. Din imposibilitatea de a face o ierarhie calitativă a cărţilor încheiate, dar nepublicate încă, sau în pregătire sau doar a proiectelor, le voi descrie cronologic.

Prima carte ca proiect, scrisă împreună cu sora mea, Ioana Negru, se numeşte Murray Rothbard şi Şcoala economică austriacă. Ea conţine traducerea din engleză de Ioana Negru şi Anca Negru a celor mai importante eseuri pe praxeologie aparţinând lui Murray Rothbard, eseuri şi note de Ioana Negru, Stephen Parsons şi Anca Negru, toate cu referire la praxeologie şi metodologia Şcolii Austriece şi un studiu introductiv al Ioanei Negru cu prezentarea contextului istoric, filozofic şi economic ce a dus la publicarea eseurilor economistului Murray Rothbard. >>>>

În urmă cu două decenii călătoream cu tramvaiul prin Bucuresti. Intrucât aveam de parcurs un traseu mai lung, m-am străduit să-mi obţin un loc. Aveam o stare de apăsare, de tristete sporită de tot ceea ce vedeam de-a lungul străzilor care erau străbătute de linia de tramvai: multe gunoaie ridicate uneori în aer de vântul care bătea în rafale din când în când, case în paragină cu pereţii coşcoviţi, brazdaţi de crăpături ori chiar erau formate adevarate “insule” din cauza tencuielii căzute, lăsând să se vadă cărămizile dezgolite, case vechi de peste o sută de ani, cu acoperişuri din tablă ruginită, alternând cu altele mai bine întreţinute, tot vechi, cu o arhitectură admirabilă aparţinând – dupa forma stâlpilor – fie stilului doric, fie celui ionic. Cu siguranţă, în urmă cu un secol, adică atunci când casele acestea erau noi-nouţe, ofereau privirii o imagine încântatoare ceea ce a atras dupa sine şi calificativul atribuit oraşului: Micul Paris. >>>>

În curând va apare volumul doi al Antologiei “Dor de Dor” (lirică, epică)o lucrare ce cuprinde 39 de poeti şi prozatori din mai toate regiunile ţării, aprecieri din partea multor personalităti ale culturii românesti cu prilejul a doi ani de aparitie luna de lună a revistei “Dor de Dor” (revistă de literatură pentru toate genurile şi vârstele care acum, în luna iulie implineşte patru ani de apariţie fără nici o intrerupere ori întârziere) şi de asemeni, lucrarea aflată in curs de apariti (fiind la corectura a II-a, mai cuprinde un număr important de corespondente care au fost păstrate şi vor vedea lumina tiparului. >>>>