O CARTE NOUA DESPRE LUCIAN BLAGA - Adrian Boeru: „Sinteza Creatoare“

Încercarea de merge pe urmele filosofiei lui Blaga, ne-a pus în situaţia de a parcurge aproape întreaga istorie a filosofiei, pentru a reconstitui sinteza creatoare, cum îşi caracterizează filosoful opera teoretică. Din acest motiv, am riscat un mod de expunere care să facă faţă atât complexităţii temei abordate, cât şi necesităţii de a prezenta un text rezonabil ca dimensiuni. Am ales atunci să discut câteva teme care, la momentul redactării, mi s-au părut necesare pentru clarificarea celor urmărite şi care nu au mai fost discutate, cel puţin în forma aceasta, în bibliografia des- pre Blaga, pe care o cunosc. Apoi am pus, cumva urmându-l pe Benedetto Croce, care procedează la fel în Poezia, în partea finală a lucrării, postilele, care se opresc asupra unor teme, din filosofia blagiană sau a celor în legătură cu ea, tocmai pentru a adânci cele susţinute în prima parte şi pentru a le ilustra. Dar acest procedeu mai are o intenţie, anume aceea de a readuce în prim plan tehnica de expunere folosită de Părinţii Bisericii, anume cea fragmentară, în Capete(Chephalaia), care vrea să concentreze, în jurul unei teme majore, toată informaţia cu privire la ea, în acelaşi timp cu expunerea logică a acesteia. >>>>

. 1. Nu există comentarii.